Incidenţa cumulată a cazurilor de COVID în Capitală a ajuns 4.35 la mia de locuitori. De sâmbătă, Bucureștiul a intrat în scenariul roșu.
Potrivit autorităților, incidenţa îmbolnăvirilor era sâmbătă de 4.01 la mia de locuitori. În clipa de față, accesul la anumite evenimente va fi permis doar celor care arată certificatul de vaccinat, cu au trecut prin boală sau prezintă un test negativ.
Certificatul COVID va fi, astfel, necesar pentru accesul în localuri, restaurante, evenimente publice și private, concerte, spectacole, piscine.
(VEZI ȘI: NORVEGIA RIDICĂ TOATE RESTRICȚIILE ANTI-COVID. ANUNȚUL FĂCUT DE PREMIER: ”AU TRECUT 561 DE ZILE…”)
Scenariul roșu presupune interzicerea următoarelor activități:
– organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor;
– în cazul activității restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă activitatea doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.
(CITEȘTE ȘI: ROMÂNIA, FOCARUL COVID AL EUROPEI. UE CERE CARANTINAREA ȚĂRII NOASTRE?)
Până astăzi, 26 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.194.106 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 821 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.098.154 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.333 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 164 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În București, au fost testate pozitiv la coronavirus 653 de persoane.
Până astăzi, 36.341 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 25.09.2021 (10:00) – 26.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 111 decese (58 bărbați și 53 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.313. Dintre acestea, 1.220 sunt internate la ATI.